Despre Noi

Dr. Bogdan Vlădilă s-a născut în anul 1975, în localitatea Breaza, într-o familie de medici. A absolvit în anul 1999 Facultatea de Medicină Dentară “Carol Davila” din București, pentru a urma apoi cursurile de specializare stomatologică a unor instituții de invătămant de prestigiu: Office of Medical Applications of Research and Office of Education at the National Institutes of Health, USA în anul 1999, Institutul Internațional de Implantologie Dentară din Paris în anul 2001, Universitatea Umea, Suedia în anul 2008 și Institutul Sendai de Implantologie Orală din Japonia în anul 2008, cu specializare în chirurgie la Universitatea “Paul Sabatier” Toulouse, Franța.

Pentru a proba efectul câmpului electromagnetic, s-au efectuat teste în vitro asupra unor culturi de celule mezenchimale. La proiect s-a lucrat cu laboratoare din Franța-Sterlab și cu Universitatea Sophia Antipolis din Nisa.

În țară, la studiu au contribuit cercetători de la Universitatea Politehnică din București și biologi de la Institutul Victor Babeș.

Domnul Dr. Vlădilă a primit medalia de aur la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva și Bruxelles, în 2014, la Geneva primind și titlul de Cea Mai bună Invenție a Salonului din partea Ministerului Rus al Cercetării.

Toate aceste premii i-au fost oferite Domnului Vladila pentru “Electronic Doctor Stem Generator”, singurul aparat inovator capabil să stimuleze și să prolifereze celulele stem adulte.

MEDICINA REGENERATIVA

Tratamentul paradontozei prin regenerarea celulară

Cu ajutorul terapiei de restabilire a câmpului electromagnetic, țesuturile de susținere a dinților vor fi regenerate printr-un mecanism natural și atraumatic!

Sutele de cazuri clinice pe care s-a bazat Dr Vlădilă în cercetarea sa au demonstrat că restabilirea circulației câmpului electromagnetic natural fără interferențe accentuate se poate realiza prin înlocuirea lucrărilor protetice din metal cu lucrări ceramice, împreună cu eliminarea periodică a tartrului dentar.

La persoanele tinere această eliminare a interferențelor și a blocajelor în calea înaintării câmpului natural electromagnetic ar putea fi suficientă în condițiile în care pacienții respectivi nu au deja dinți cu mobilitate dentară și nici un număr mare de împlânte dentare din Titan.

a persoanele în vârstă precum și în cazul celor care au deja un număr mare de împlânte dentare din Titan sau de coroane metalo-ceramice, se impun tratamente periodice de regenerare a osului prin purificare a câmpului electromagnetic, pentru a se limita retracția osoasă și scăderea densității osoase la nivelul oaselor alveolare în care sunt implantați dinții.

Garantăm păstrarea dinților care au în momentul începerii tratamentului o implantare osoasă de minim 5 mm, cu condiția că pacientul să urmeze programul de menținere recomandat de noi. Deoarce parodontoză este o boală care recidivează în funcție de sănătatea dvs orală și generală există posibilitatea ca la câțiva ani să fie necesară realizarea unui nou tratament de întreținere.