Simptome, Cauze, Diagnostic si Tratament pentru Retractia Gingivala

Retractia Gingivala - Tratament

Clinica Stomatologica DentalMobility → Retractia Gingivala

Gingia este un tesutul moale de la nivelul cavitatii orale care inconjoara si sustine dintii. Gingiile sanatoase sunt fixate ferm de dinti.

Detasarea gingiilor, urmata ulterior de expunerea radacinilor dentare, poarta numele de retractie gingivala.

Desi retractia gingivala poate apare fiziologic odata cu inaintarea in varsta, multe persoane sunt afectate mult mai timpuriu decat in mod normal.

Tulburarea este adesea cauzata de efectele periajului agresiv sau de igiena orala precara, care duce la acumularea placii bacteriene si tartrului pe suprafata dintilor, provocand detasarea gingiei. Insa, retractia gingiei poate fi provocata si de afectiuni parodontale.

Trei din patru adulti sufera de un anumit grad de retractie gingivala, dar in majoritatea cazurilor nu cauzeaza durere si nu este luata in considerare.

Uneori retractia poate fi identificata la prima vedere, insa de regula este descoperita prin inspectia atenta a zonei cervicale a dintelui (locul de insertie a gingiei). Daca insetia gingivala pare detasata atunci cel mai probabil ca gingia se va retrage pe viitor, inlesnind degradarea dintilor sanatosi.

Cauze

Printre factorii ce pot determina aparitia retractiei gingivale se numara:

  • afectiuni parodontale cu evolutie indelungata
  • trauma ocluzala si/sau bruxismul pot favoriza instalarea inflamatiei gingivale, urmate de fenomene distructive cu evolutie lenta la nivelul granitei dintre smalt si cement si retractie gingivala
  • predispozitia congenitala la boala parodontala
  • depuneri masive de tartru in zona santului gingival
  • obiceiuri vicioase, precum apasarea gingiei cu un obiect dur: capat de creion, unghie
  • traumatism direct
  • factori anatomici: tulburari de eruptie, forma individuala a dintilor, malpozitii dentare, insertii musculare aberante, etc.
  • impactul alimentar cu actiune directa
  • periaj excesiv, exagerat de frecvent
  • ata dentara aplicata brutal asupra gingiei
  • folosirea traumatica a scobitorilor
  • cauze iatrogene: obturatii, lucrari protetice cu actiune traumatica directa asupra gingiei
  • unele interventii chirurgicale (ex. gingivectomie)

La varstnici retractia gingivala este considerata fiziologica.

Semne si simptome

Retractia gingivala se poate insoti de:

  • expunerea radacinilor dentare
  • sangerare gingivala la periere
  • halitoza (respiratie urat mirositoare cronica)
  • mobilizarea si chiar caderea dintilor
  • dureri dentare
  • sensibilitate la contactul cu instrumente metalice sau in cursul masticatiei, la atingeri cu tacamuri metalice, alimente fierbinti sau, mai ales, reci, la aspiratia aerului rece
  • dificultate de a efectua un periaj corect
  • cresterea riscului de aparitie a cariilor in zonele sensibile si de instalare a gingivitelor
  • aspect nefizionomic si suferinte subiective si obiective care deriva din acestea: limitarea deschiderii gurii, ras controlat, fortat, fonatie modificata, depresie nervoasa, anxietate in public si in relatiile cu cei din jur

Tratament

In cabinetul nostru, retractia gingivala beneficiaza de un tratament complex.

In prima faza, se urmareste indepartarea tuturor contactelor ocluzale imperfecte. Contactele ocluzale reprezinta contactele care apar intre dintii superiori si cei inferiori la muscatura. Daca aceste contacte sunt excesive, fortele dezvoltate conduc la afectarea tesutului de sustinere a dintilor, putand cauza implicit aparitia retractiei gingivale.

Astfel, identificarea si indepartarea contactelor patologice prezinta o importanta esentiala. In realizarea acestui scop vom folosi aparatul T Scan III de reglare digitala a ocluziei. Acesta foloseste o tehnologie de ultima generatie care permite detectarea electronica a contactelor patologice atat in repaus, cat si in dinamica. In plus, el evidentiaza fortele care iau nastere in cursul contactelor dentare la nivelul fiecarui dinte in parte, forte care scapa de multe ori testului clasic cu „hartie de articulatie” efectuat in prezent in cabinetele stomatologice. Studiile au demonstrat ca eficacitatea masuratorilor cu T Scan depaseste 90%.

Dupa identificare contactele imperfecte sunt usor indepartate prin frezare. O data realizat acest deziderat se purcede la refacerea tesutului gingival prin tehnica Electronic Doctor.

Aceasta metoda consta in stimularea unui rezervor infinit de regenerare, propriile celule ale pacientului. Aceste celule vor fi "dirijate" catre tesuturile afectate fara a fi nevoie de contact direct intre acestea si vreo substanta chimica. Astfel, tehnica Electronic Doctor are urmatoarele avantaje:

  • lipsa riscului de aparitie a efectelor adverse,
  • posibilitatea de reaplicare de pacient insasi, fara interventii chirurgicale,
  • folosirea propriilor celule regeneratoare ale pacientului care sunt in numar infinit si nu costa nimic

Acest aparat medical, Electronic Doctor, patentat de echipa noastra si disponibil in toate clinicle stomatologice partenere Dental Mobility, foloseste curenti electromagnetici pentru a amplifica raspunsul de auto-regenerare al zonelor vizate. Medicul stomatolog va stabili frecventa de utilizare a acestei terapii in urma consultului.

In ultima faza a tratamentului, atunci cand se considera ca refacerea tisulara este satisfacatoare, gingia poate fi readusa in pozitia sa initiala cu ajutorul unei interventii chirurgicale („coronary advanced flap”).

consultatie